PROIECT
POLIZORUL ȘI SCHIMBAREA
PIETREI DE POLIZOR
CUPRINS
ARGUMENT………………………………………………….................1
INTRODUCERE……………………………………………...............…2
CAPITOLUL I
POLIZAREA
MATERIALELOR……………………………4
1.1.
Generalitǎți…………………………………………….....4
1.2.
Tipuri de
polizoare…………………………………….….6
CAPITOLUL II
PIETRE ABRAZIVE…………………………………………...8
2.1 Pietrele de
polizor…………………………………………....8
2.2 Structurǎ,
dimensiuni și caracteristici……………………......9
2.3
Alegerea pietrelor de
polizor……………...........................10
2.4 Corectarea formei pietrelor de
polizor………………..….....10
CAPITOLUL III
TEHNOLOGIA POLIZǍRII………………………………...11
3.1 Tehnologia
polizǎrii………………………………………..11
3.2 Polizarea
pieselor…………………………………………...11
CAPITOLUL IV
MONTAREA SI DEMONTAREA
PIETREI DE POLIZOR………………………………………………...................13
4.1
Montarea pietrei de
polizor....................................................13
4.2 Demontarea
pietrei de polizor .............................................14
4.3
Montarea şi reglarea apăratorii pentru scântei.......................14
CAPITOLUL V
NORME DE SǍNǍTATE, SECURITATE
ȘI DE
PROTECȚIA MUNCII………………………………………15
BIBLIOGRAFIE……………………………………………...17
ANEXE…………………………………………………….…..18
Anexa nr. 1……………………………………………………..18
Anexa nr. 2 …………………………………………………….21
Anexa nr. 3 …………………………………………………….22
ARGUMENT
Lucrarea de
fațǎ își propune sǎ abordeze o
serie de aspecte legate de tehnologia polizǎrii pieselor, de tipurile și
caracteristicile tehnico-funcționale ale diferitelor tipuri de polizoare precum
și structura, dimensiunile și
caracteristicile pietrelor de polizor.
În cazul
producţiei de serie micǎ şi individualǎ, principiul interschimbabilitǎţii şi al
sortǎrii pieselor devine neeconomic, prelucrarea şi controlul pieselor
realizându-se cu mijloace universale care nu asigurǎ întotdeauna precizia
necesarǎ la montare.
Din aceastǎ
cauzǎ, în vederea montǎrii, piesele sunt supuse unor operaţii, manuale sau
mecanice, de ajustare.
De asemenea,
în cazul producţiei în serie mijlocie şi mare, când sunt impuse toleranţe
strînse la îmbinarea pieselor, ajustarea se poate face în timpul asamblǎrii.
Ajustarea
pieselor este, uneori, necesarǎ pentru a compensa o eventualǎ nepotrivire a
toleranţei totale într-un lanţ de dimensiuni cu mai multe elemente.
Totodatǎ,
aceastǎ operaţie este destinatǎ asigurǎrii netezimii cerute suprafeţelor
funcţionale, a îndepǎrtǎrii rupturilor, a bavurilor şi a neregularitǎţilor de
pe suprafeţele pieselor ce se asambleazǎ.
Printre
cele mai frecvente operaţii de ajustare sau de pregǎtire a suprafeţelor se
numǎrǎ pilirea, polizarea şi lustruirea.
Informațiile necesare prezentului proiect le-am
luat din cǎrțile de specialite cuprinse in bibliografie precum și din diferite
site-uri ale rețelei internet: www.omtr.pub.ro, www.om.ro, www.facultate.regielive.ro, www.scibd.com, www.mec.ro, etc.
Am învǎțat să descriu modul de funcţionare a unui
polizor, să realizez un proiect pe tema datǎ și să utilizez termeni de specialitate în elaborarea
produsului de prezentare precum şi în comunicare.
Am cautat, sortat si am sintetizat documentaţia, materiale şi echipamentele
necesare executării directe a lucrării de fațǎ, în acest mod am cǎpǎtat
autonomie şi responsabilitate în realizarea unei lucrǎri de specialitate.
INTRODUCERE
Istoria omenirii este strâns
legată de dezvoltarea mijloacelor de producţie.
Pentru a-şi procura cele
necesare traiului, omul preistoric a folosit o serie de obiecte din natură pe
care le-a utilizat ca arme şi unelte. Treptat el a trecut la
confecţionarea acestora, astfel ca ele să corespundă mai bine scopului urmărit.
Materialele din care erau realizate acestea au dat nume principalelor epoci ale
istoriei: epoca pietrei, a bronzului, a fierului, aceasta din urmă continuând
şi în zilele noastre şi diversificându-se prin utilizarea pe scară largă a
aluminiului, a materialelor plastice, ceramice, compozite, etc.
Concepute şi realizate
empiric şi acţionate manual sau cu forţa animalelor, uneltele primitive
asigurau performanţe reduse.
Apariţia şi dezvoltarea
societăţii omeneşti a determinat creşterea şi diversificarea continuă a
necesarului de bunuri materiale. Pentru a face faţă nevoilor mereu crescute,
omul a fost nevoit să perfecţioneze continuu uneltele de producţie,
pentru a realiza performanţe din ce în ce mai ridicate privind precizia,
productivitatea şi costul prelucrărilor. Dezvoltarea acestora a fost
posibilă datorită progreselor realizate în domeniul materialelor, al
tehnologiilor de fabricaţie, al sistemelor de acţionare şi al automatizării,
ajungându-se în zilele noastre la o gamă foarte largă de maşini-unelte.
Ca urmare a progreselor
realizate în diferitele domenii ale ştiinţei, în ultimele decenii a fost
posibilă realizarea celei mai moderne unelte create de om până acum – calculatorul
electronic numeric – care a deschis o nouă epocă în istoria omenirii – epoca
informaţională.
Efectele
benefice ale implicării ştiinţei în producţie au făcut ca aceasta să devină
principala forţă de producţie, având ca efect realizarea sistemelor de
producţie moderne. Sistemele care reunesc maşini-unelte, sisteme de
deservire şi calculatoare electronice reprezintă cele mai perfecţionate sisteme
de producţie realizate de om până acum – sistemele CIM (Computer Integrated
Manufacturing) – care realizează procesarea automată atât a materiei cât
şi a informaţiei.
Privind dezvoltarea
maşinilor-unelte, primele realizări consemnate de istorie apar în secolele XV –
XVI, în perioada renaşterii europene, prin lucrările lui Leonardo da Vinci care
a conceput şi realizat strunguri, maşini de găurit, fierăstraie, maşini de
rectificat şi maşini automate de ascuţit ace.
În secolul al XVIII-lea inventarea maşinii
cu abur de către James Watt marchează începutul revoluţiei industriale şi dă un
puternic impuls dezvoltării maşinilor-unelte, prin conceperea şi realizarea
primei maşini de alezat cilindrii, în 1765, de către Smeaton, maşină
perfecţionată ulterior în 1775 de către John Wilkinson.
Primele
strunguri în accepţiunea modernă, adică având cărucior şi şurub
conducător, au fost realizate la 1797, tot în Anglia de către Maudsley.
Între 1800 şi 1900 apar şi se
diversifică aproape toate tipurile de ,maşini-unelte cunoscute şi astăzi, şi
anume: ,maşinile de rabotat şi mortezat, de frezat, de rectificat, strungurile
carusel, revolver şi automate, etc. Perfecţionarea lor se realizează prin
utilizarea unor materiale noi, a unor mecanisme mai performante, prin
introducerea acţionării electrice individuale şi a automatizării, obţinându-se
o creştere substanţială a preciziei de prelucrare şi a productivităţii. O
contribuţie importantă au avut-o cercetările privind procesul de aşchiere,
concretizate în lucrările teoretice ale lui Time şi Taylor apărute în 1870,
precum şi dezvoltarea mijloacelor de măsurare a dimensiunilor, prin
începerea în 1850 a fabricaţiei industriale a şublerelor (precizie 0,1
mm), în 1867 a micrometrelor (precizie 0,01 mm), iar în 1907 a minimetrelor
(precizie 0,001 mm). Ca materiale pentru fabricarea sculelor în această
perioadă s-au utilizat oţelurile carbon pentru scule, care nu au permis
realizarea unor viteze mari de aşchiere, limitând productivitatea.
După 1900 apar maşinile de
broşat, cele de copiat electrice şi hidraulice, maşinile de
danturat, şi continuă diversificarea şi perfecţionarea celorlalte tipuri,
prin lărgirea gamei dispozitivelor accesorii şi introducerea acţionărilor
hidraulice şi pneumatice. Apariţia unor noi materiale pentru fabricarea
sculelor aşchietoare ca oţelurile rapide (1900), carburile metalice
(1940), materialele mineralo-ceramice (1950) şi a diamantelor
artificiale (1970), a permis creşterea continuă a vitezei de aşchiere, deci
a productivităţii şi a impus perfecţionări corespunzătoare privind cinematica
şi dinamica maşinilor-unelte.
Cea mai importantă revoluţie
în domeniul maşinilor-unelte a început în deceniul al şaselea prin apariţia maşinilor-unelte
cu comandă numerică când, ca urmare a schimbării cerinţelor pieţei, care
pretindea o diversitate tot mai mare de produse şi o înlocuire tot mai rapidă a
lor cu altele noi, cu caracteristici superioare, se modifică şi concepţia
asupra fabricaţiei prin trecerea de la sistemele “rigide” (caracteristice
fabricaţiei îndelungate şi în serie mare a aceluiaşi produs) la sistemele
“flexibile”, capabile să permită trecerea rapidă la fabricarea unui nou produs
sau a mai multor produse în paralel pe acelaşi sistem de producţie, cu
productivitate ridicată şi costuri tot mai mici.
Maşinile cu comandă numerică, apărute în anii
’60, au reprezentat primul pas spre realizarea în anii ’70 a centrelor de
prelucrare iar apoi a sistemelor flexibile de fabricaţie (celule
flexibile – 1975, linii flexibile- 1980) având în vârful ierarhiei sistemele
CIM (1985).
CAP. I - POLIZAREA MATERIALELOR
1.1 - Generalitǎți
Operatiile de polizare se aplicǎ în douǎ scopuri bine definite și
anume :
-ascuțirea sculelor ;
-polizarea pieselor.
Operația de degrasare constǎ în îndepartarea sub formǎ de așchii a celei
mai mare pǎrți din adausul de prelucrare.
Apǎsarea piesei pe piatra de polizor
trebuie sa fie progresivǎ; suportul de sprijin al piesei trebuie sǎ fie reglat;
piesele mic care nu pot fi ținute cu suficientǎ sigurantǎ în mânǎ trebuiesc
fixate in dispozitive corespunzatoare.
Ascuțirea sculelor trebuie executate de cǎtre personalul muncitor cu
calificare corespunzatoare.
Sculele care s-au ascuțit trebuie rǎcite din
timp in timp intr-un vas cu lichid de rǎcire aflat alaturi pentru a nu-și
pierde duritatea datoritǎ incǎlzirii.
În
timpul executǎrii operației de polizare se poate produce spargerea accidentalǎ
a pietrei datoritǎ uneia din urmatoarele cauze :
-fisurare prin lovire ;
-echilibrare incorectǎ inainte de montare pe axul
polizorului ;
-depașirea vitezei periferice maxime admise in
exploatare;
-prinderea accidentalǎ a semifabricatelor sau
piesei intre piatrǎ și suportul de sprijin ;
-împingerea neatentǎ a piesei sau
semifabricatului ;
-contactul brusc intre acestea și periferia
pietrei.
De
aceea pentru prevenirea accidentelor
care se pot produce prin spargerea pietrei, polizoarele sunt prevazute cu o
carcasǎ din tablǎ de oțel, fontǎ maleabilǎ sau oțel turnat, care protejeazǎ
toatǎ partea prelucratoare a pietrei. Pentru inlocuirea ușoarǎ a pietrei, unul dintre pèreții
laterali ai carcasei este rabatabil sau demontabil.
Polizoarele portabile se folosesc pentru polizarea pieselor mari și
grele care nu se pot prelucra la polizoarele fixe.
Polizoarele portabile pot fi acționate prin motor electric sau prin
motor pneumatic cu palete.
Deoarece aceste polizoare se susțin permanent cu mâinile de cǎtre
muncitor, pentru a se ușura efortul fizic al acestuia polizoarele se monteazǎ
uneori pe carucioare mobile iar mișcarea
de la motor la piatrǎ
se transmite printr-un ax flexibil protejat de o manetǎ flexibilǎ.
Polizoarele suspendate (pendulare) se atârnǎ deasupra locului de muncǎ
cu ajutorul unui suport cu lanț și carlig, care este astfel montat incât sǎ se
asigure permanent echilibrul polizorului și deci sa fie manevrat cu ușurințǎ.
Transmiterea mișcǎrii de la motorul de antrenare la piatra de polizor se
face prin curele trapezoidale sau prin ax flexibil.
Pentru
executarea operației de polizare (dupa care se alege tipul de piatrǎ abrazivǎ
corespunzator caracteristicilor pieselor care se prelucreazǎ, se verificǎ
calitatea acesteia și se monteazǎ pe axul polizorului) este necesar sǎ se
stabileascǎ regimul de lucru, respectiv viteza perifericǎ (de așchiere a
pietrei) care se alege in funcție de materialul care se prelucreazǎ și de
procedeul de lucru.
Un
factor important pentru creșterea productivitǎții operației de polizare îl
constituie mǎrirea vitezei periferice a pietrei, ceea ce are ca efect creșterea
numǎrului de granule abrazive așchietoare in unitatea de timp.Viteza perifericǎ
este insǎ limitatǎ datoritǎ pericolului de spargere a pietrei prin depǎșirea
rezistenței de rupere a acesteia ca urmare a creșterii forței centrifuge.
De
aceea, este necesar sǎ se determine viteza perifericǎ a pietrei montate pe axul
polizorului care trebuie sa fie inferioarǎ vitezei periferice admisibile pentru
piesa respectivǎ, care depinde de natura liantului folosit la fabricarea
pietrei și de forma pietrei abrazive. În cazul polizoarelor fixe operația de
polizare se desfǎșoarǎ in felul urmator :
-
se porneste motorul electric al mașinii, se
apucǎ piesa cu mâinile sau cu un dispozitiv de prindere și se apropie de
suprafața discului abraziv. Este necesar sǎ se evite împingerea violentǎ a pieselor
spre periferia pietrei, contactul trebuie sǎ se facǎ lin, farǎ șocuri. Astfel, se evitǎ uzarea neuniformǎ a periferiei pietrei, care poate produce dezechilibrarea si spargerea acesteia.
În
cazul în care se lucreazǎ cu polizoarea pendulare, se fixeazǎ mai întâi piesa
pe masa de lucru cu dispozitive speciale de prindere, apoi se pornește motorul
electric al polizorului și apucând cu mainile de cele douǎ mânere ale
polizorului, se apropie ușor piatra de suprafața piesei. Polizarea se executǎ de
obicei fǎrǎ a se folosi lichide de rǎcire sau ungere.
1.2 - Tipuri de polizoare
Polizoarele utilizate sunt de
tipul mobile sau fixe (stabilite). Polizoarele portative cu acţionare
electricǎ, cu ax flexibil, au posibilitǎţi de întrebuniţare limitate, în
funcţie de lungimea axului flexibil. Se folosesc la montaj, în special în cazul
asamblǎrilor la sol.
O maşina de polizat electricǎ se compune din suportul
sau carcasa din aluminiu, motorul electric şi angrenajele pentru reducerea
turaţiei (Anexa nr. 1 – fig.1)
La maşinile de polizat
electrice se pot folosi dispozitive pentru transformarea unghiularǎ a mişcǎrii,
prin ax articulat flexibil (Anexa nr.1- fig. 2) sau angrenaje. Dispozitivele se
pot fixa la toate tipurile de maşini portabile, fie prin înşurubare în locul
mandrinei, fie prin fixare în con Morse.
Dispozitivele primesc, la
rîndul lor, mandrine sau reducţii pentru fixarea directǎ a sculei.
Maşinile de polizat pneumatice
portabile sunt mai robuste şi pot dezvolta puteri mai mari decat cele electrice
de aceeaşi masǎ. Maşinile pneumatice funcţioneazǎ cu aer comprimat la presiunea
de 5-7 daN/cm2 .
Ele folosesc pietre mici sau
discuri uşoare dupǎ necesitǎţile de lucru.
Turaţia poate ajunge la valori
foarte mari cuprinse între 8.000 şi 10.000 rot/min.
Polizoarele portative cu acţionare pneumaticǎ, cu turbinǎ (Anexa
nr. 1 - fig. 3) sunt mai sigure în funcţionare şi au o gamǎ variatǎ de turaţii.
Turbina de aer comprimat se compune dintr-un rotor 9 şi un stator 8, rotorul
fiind plasat excentric în stator. Aerul patrunde între stator şi rotor în
spaţiul îngustat şi prin destindere apasǎ asupra paletelor,
producînd mişcarea de rotaţie.
Evacuarea aerului destins are loc în spaţiul lǎrgit dintre rotor şi stator.
Prin folosirea polizoarelor
pneumatice se eliminǎ pericolul de electrocutare care poate apǎrea la
utilizarea polizoarelor electrice.
Polizoarele pendulare, din
punct de vedere constructiv, se aseamǎnǎ într-o oarecare mǎsurǎ cu polizoarele
cu ax flexibil, fiind compuse dintr-un motor electric care antreneazǎ capul
port-sculǎ pe care se gǎseşte montatǎ piatra.
Deosebirea esenţialǎ constǎ în
faptul cǎ motorul şi capul portsculǎ sunt unite între ele printr-o piesǎ rigidǎ
pe care este fixat suportul de suspendare.Acest suport este dispus astfel încat
asigurǎ echilibrul întregului sistem, dînd posibilitatea unei manevrǎri uşoare
a polizorului în timpul lucrului. Mişcarea de la motor la capul port-sculǎ se
transmite fie direct printr-un ax, fie printr-o transmisie cu curele (Anexa nr.
1 - fig. 4).
Polizoarele pendulare fiind
suspendate şi perfect echilibrate, manevrarea lor spre locul de prelucrare se
face cu multǎ uşurinţǎ.
Maşina fixǎ (stabilǎ ) de
polizat este similarǎ ferǎstrauluicu disc, cu diferenţa cǎ turaţia este în
acest caz mult mai mare (de ordinul 6.000 rot/min). Discul de aşchiat este
înlocuit cu un disc din material abraziv care este montat pe un suport textil
(anexa nr. 1 -fig. 5 ). Productivitatea
ei este foarte ridicatǎ.
În anexa nr. 2 sunt prezentate imagini cu
diferite tipuri constructive de polizoare:
1. Mașina de polizat Scheppach;
2. Mașina de polizat SL 1125;
3. Masina de polizat Alpha.
CAP. II – PIETRE DE POLIZOR
2.1 -
Pietre abrazive
În operaţiile curente de polizare se
folosesc pietre abrazive de diferite forme şi mărimi (pietre – disc, pietre
cilindrice, pietre conice, pietre conice, pietre taler, pietre tronconice, etc
).
Pietrele abrazive sunt formate din granule abrazive de o
anumită mărime (granulaţie) legate între ele cu ajutorul unui liant.
La confecţionarea pietrelor
abrazive se folosesc următoarele materiale abrazive naturale sau
sintetice:
- abrazivi naturali:
·
cuarţul (SiO2) este un oxid de siliciu
dur;
·
corindonul
(90 – 95% Al2O3 ) este un oxid de aluminiu cu duritate
mare;
·
şmirghelul
(25 – 30% Al2O ) este tot un oxid de aluminiuca şi corindonul dar
inferior acestuia, din cauza impurităţilor pe care le conţine;
·
diamantul este abrazivul natural cu duritatea cea
mai mare; Se foloseşte numai la prelucrări fine;
·
abrazivi
sintetici; ca abrazivi sintetici, menţionăm:
ü electrocorundul este corindon sintetic obţinut pe cale
electrotermică din bauxită şi cărbune. El se prezintă în două calităţi:
electrocorund normal cu 86 – 90% Al2O3 numit şi abrazită
– electrit şi electrocorund extra (96 – 99% Al2O3 ) de
culare albă;
ü carborundul sau carbura de siliciu este mai dur decît
electrocorundul . Se foloseşte în special pentru prelucrarea metalelor dure;
ü carbura de bor (B4C) are o duritate foarte mare, care
atinge aproape duritatea diamantului. Se foloseşte la executarea pastelor
pentru rodarea sculelor aşchietoare armate cu aliaje dure. În unele cazuri foloseşte ca
înlocuitor al diamantului.
Lianţii sunt materiale care leagă granulele de
abrazivi. După compoziţia chimică, lianţii se clasifică în lianţi organici şi anorganici.
Ca lianţi organici se
folosesc vulcanita, şelacul, bachelita, iar ca lianţi anorganici se folosesc
lianţi ceramici (un amestec de argilă, feldspat şi caolin, ars la 1.200
.....1.3000 C ) şi lianţi
minerali (silicaţi fluizi care se întăresc la temperaturi de 2000 C).
La alegerea unei pietre
abrazive se stabilesc de fapt principalele caracteristici ale acesteia, adică:
forma şi dimensiunile pietrei, natura şi granulaţia abrazivului, natura
liantului, structura şi duritatea ei.
Pentru stabilirea
acestor caracteristici, trebuie să se ţină seama de următoarele criterii:
·
forma şi dimensiunile pietrei care depind de forma şi dimensiunile piesei
care urmează a fi polizată (de exemplu la prelucrarea suprafeţelor plane se
folosesc pietre disc sau pietre oală, iar la suprafeţe profilate, pietre de
formă corespunzătoare);
·
natura materialului abraziv din care este confecţionată piatra se alege în funcţie de materilalul
de prelucrat (exemplu: pentru metalele neferoase se folosesc pietre din carbură
de siliciu, iar pentru oţel şi fontă se folosesc pietre din electrocorindon );
·
granulaţia pietrei depinde de duritatea materialului de poliozat. Astefel, la polizarea de
degroşare sau la materiale moi se alg pietre cu macrogranulaţie (granulaţie
grosolană), iar la prelucrarea materialelor dure se folosesc pietre cu
granulaţie fină;
·
stabilirea liantului este în funcţie de condiţiile de lucru. La prelucrări de degroşare piatra
trebuie să aibă liant ceramic sau de bachelită. Pentru polizarea tablelor
subţiri se folosesc pietre cu liant de bachelită, în scopul evitării încălzirii
excesive a pieselor;
·
duritatea pietrei se alege în funcţie de duritatea materialului de polizat şi de
calitatea suprafeţei care trebuie obţinută;
· se recomandă ca polizoarele
portative să folosească pietre cu duritate mai mare, deoarece vibraţiile care însoţesc procesul de
polizare, în acest caz, tind să spargă granulele abrazive, lucru ce nu se poate
întâmpla la polizoarele fixe.
2.2
- Structurǎ, dimensiuni, caracteristici
Pietrele de polizor sunt formate din granule abrazive de o anumitǎ mǎrime, legate între ele cu
ajutorul unui liant, fiind caracterizate prin: formǎ, dimensiuni, natura liantului,
structurǎ și duritate.
În
lucrǎri curente se folosesc pietre de polizor de formǎ cilindricǎ cu diametre pânǎ la 850
mm și grosime pânǎ la 65 mm.
Alte forme de pietre de polizor folosite sunt pietrele-oalǎ cu diametre pânǎ
la 350 mm, pietre în formǎ de discuri subțiri (1 – 3 mm) și pietre de polizor
cu tijǎ metalicǎ, având diametre mici
(între 5 și 30 mm).
Lianții folositi la fabricarea
pietrelor de polizor pot fi ceramici (argilǎ arsǎ, caolin și cuarț), pe bazǎ de bachelitǎ și pe bazǎ de
cauciuc.
Structura pietrelor de polizor este o caracteristicǎ
determinatǎ de cantitatea de granule abrazive și liant existentǎ și liant
existentǎ în unitatea de volum a pietrei.
Structura pietrelor
de polizor poate fi: deasǎ, cu desime mijlocie, rarǎ, foarte rarǎ și
poroasǎ.
Duritatea reprezintǎ rezistența granulelor
abrazive la tendința de desprindere în timpul polizǎrii.
Dupǎ
duritate pietrele abrazive pot fi: foarte moi, moi, mijlocii, tari și
foarte tari.
2.3
- Alegerea pietrelor de polizor:
Aceasta constǎ în gǎsirea
caracteristicilor cele mai adecvate
pentru operația care urmeazǎ a se
executa. În acest scop, trebuie ținut seama de urmǎtoarele: forma și
dimensiunile piesei, duritatea și structura metalului de prelucrat, calitatea
suprafeței piesei prelucrate și condițiile de lucru.
2.4 -
Corectarea formei pietrelor de polizor:
Dupǎ un timp de lucru piatra de
polizor se ovalizeazǎ sau prezintǎ neregularitǎți.
Existǎ situații cînd piatra “bate” chiar dupǎ montaj.
În aceste condiții este imposibilǎ o
polizare de calitate, fapt pentru care se impune corectarea formei pietrei.
Acest lucru se face cu ajutorul
sculelor din carburǎ de siliciu, rolelor de îndreptat sau diamantului care,
apǎsate asupra piesei de polizor în timpul rotirii acesteia, îi refac forma
(Anexa nr.3 – Tabelul 1 – Alegerea
pietrelor de polizor).
În tabelul 1 (Anexa nr.
3 ) sunt date indicaţii pentru alegerea sorturilor de pietre de polizor
necesare. Cele mai utilizate pietre abrazive sunt cele cilindrice plane. Pentru
fiecare tip şi mărime de piatră se indică viteza periferică optimă.
CAP. III – TEHNOLOGIA POLIZǍRII
3.1 -
Tehnologia polizǎrii
Operațiile de polizare se aplicǎ în douǎ scpori
bine definite, și anume, ascuțirea sculelor și polizarea pieselor.
Operația de degroșare constǎ în îndepǎrtarea sub
formǎ de așchii a celei mai mari pǎrți din adausul de prelucrare. Apǎsarea
piesei pe piatra de polizor trebuie sǎ fie progresivǎ. Suportul de sprijin al
piesei trebuie reglat.
Piesele mici, care nu pot fi tinute cu suficientǎ
siguranțǎ în mînǎ, trebuie fixate în dispozitive corespunzǎtoare.
Ascuțirea sculelor trebuie executatǎ de personal
muncitor cu calificare corespunzǎtoare.
Sculele care se ascut trebuie rǎcite, din timp în timp, într-un vas cu lichid
de rǎcire aflat alǎturi, pentru a nu-și pierde duritatea datoritǎ
încǎlzirii.
3.2 - Polizarea pieselor
Polizarea suprafeţelor este o operaţie
curentǎ, folositǎ în atelierele de montaj în scopul îmbunǎtǎţirii calitǎţii
suprafeţelor respective şi al înlǎturǎrii unui strat de metal de pe suprafaţa
piesei, fǎrǎ a se urmǎri obţinerea unor dimensiuni precise. Ea se executǎ, de
obicei, pe uscat şi din acest punct de vedere se poate compara cu pilirea
mecanicǎ cu pile inel. Ca şi la pilirea mecanicǎ, mişcarea principalǎ de
rotaţie este datǎ de maşinǎ, polizorul plimbându-se manual pe suprafaţa de
polizat.
Pietrele de polizor sunt
corpuri abrazive rigide, fixate pe maşini numite polizoare, care le imprimă o
mişcare de rotaţie. Polizarea
se aplică diferitelor piese şi poate consta în:
Ø curăţirea de bravuri şi impurităţi a
suprafeţelor şi a muchiilor semifabricatelor (piese turnate, forjate, etc);
Ø ajustarea pieselor sudate şi a
capetelor arcurilor;
Ø prelucrări de degroşare;
Ø ascuţirea sculelor tăietoare.
Mişcarea principală de
rotaţie este dată de maşină, iar mişcarea de avans se realizează în raport cu tipul de polizor, şi anume: la
polizoarele stabile prin apăsarea piesei pe piatra abrazivă, iar la polizoarele
portabile prin apăsarea pietrei abrazive pe piesă.
Precizia polizǎrii
la aceste maşini depinde de:
- exactitatea aşezǎrii
pieselor, cu linia de polizare în planul sculei;
- fixarea rigidǎ a pieselor faţǎ de masa maşinii.
Deoarece orice vibrare sau deplasare a acestora în timpul procesului duce la
deteriorarea pietrei;
- demontarea pieselor trebuie
sǎ se execute numai dupǎ ce piatra s-a oprit.
Polizoarele stabile pot fi cu
batiu şi fixate pe banc sau pe suporturi metalice.
Polizorul stabil cu batiu este prevăzut cu două pietre de polizor
montate pe axul principal. Polizorul stabil cu suport se foloseşte la curăţirea
şi fasonarea pietrelor de dimensiuni mici şi la ascuţirea sculelor.
Polizoarele mobile servesc la polizarea pieselor mari şi
grele şi pot fi de trei feluri: polizoare cu ax flexibil, asemătoare maşinilor
de pilit cu ax flexibil; polizoare de mînă care pot fi pneumatice şi electrice
având corpurile executate din aliaje de aluminiu, pentru a fi uşoare; polizoare
pendulare suspendate, astfel ca să rămână în echilibru. Transmiterea mişcării
de la motor la piatră poate fi realizată prin curele sau prin ax.
În funcţie de
calitatea materialului respectiv, de duritatea sa, se alege şi regimul
vitezelor de lucru.
CAP. IV – MONTAREA ŞI DEMONTAREA PIETREI DE POLIZOR
4.1 – Montarea pietrelor
de polizor
Trebuie fǎcutǎ cu
deosebitǎ atenție, deoarece de modul cum se realizează montarea pietrelor de
polizor depinde nu numai calitatea lucrǎrilor dar și securitatea celui care lucreazǎ la aceste
mașini.
Starea pietrei se
recunoaște dupǎ sunet. La montare, se
urmǎrește ca piatra sǎ fie perfect centratǎ și sǎ nu aibǎ joc (Anexa nr. 3 -
Fig. 1). Dacǎ gaura petrei este prea micǎ se lǎrgește pe un strung, dacǎ este
prea mare se umple cu plumb topit. Piatra
se strânge între douǎ flanșe de oțel, între care se așazǎ garnituri de
carton.
Pietrele de polizor
vor fi verificate înainte de a fi montate pe maşina de polizat, se vor monta
corect pe axurile polizorului şi se vor evita apăsările bruşte între piesă şi piatră.
La montare
se urmăreşte ca piatra să fie perfect centrată şi să nu aibă joc.
Dacă gaura pietrei
este prea mică se lărgeşte pe un strung, dacă este prea mare se umple cu plumb
topit.
Piatra se strange
între două flanşe de oţel, între care se aşează garniture de carton, piele sau
cauciuc.
Tehnologia montării
pietrei de polizor este următoarea:
Ø instalăm piatra
nouă pe ax şi aşezăm flanşa exterioară (3) – fig. 4.1 pe aceasta cu partea
concavă spre piatră. Înşurubăm piuliţa dar nu foarte strâns.
Ø Aşezăm la loc
apărătoarea şi strângem bine piuliţa.
|
După fiecare montare a pietrei de polizor, înainte
de începerea lucrului, se va încerca în gol piatra abrazivă.
În anexa nr. 4 sunt
prezentate imagini cu diferite tipuri constructive de pietre de polizor.
4.2 – Demontarea pietrelor de polizor
După o perioadă de utilizare,datorită
uzurii fizice, piatra de polizor se
sparge. În aceste condiţii se impune schimbarea pietrei de polizor.
Se va scoate polizorul din priză înainte
de a se înlocui piatra de polizor.
Nu se va folosi o piatră crăpată sau cu
orice alt defect deoarece în timpul lucrului aceasta se poate sparge si poate
provoca accidente
Tehnologia demontării pietrei de polizor este următoarea:
Ø se îndepărtează apărătoarea şi deşurubăm piuliţa (4) – fig. 4.1. Piuliţa de pe axul din dreapta are
filetul prevăzut pe partea dreaptă, iar cea de pe axul din stânga are filetul
în partea stângă;
Ø îndepărtăm flanşa (2) şi piatra
uzată (1), apoi se curăţă flanşele (2 şi
3) – fig 4.1.
4.3 – Montarea şi reglarea apărătorii pentru scântei:
Apărătoarea
pentru scântei trebuie reglată periodic, pentru a compensa uzura pietrei.
Se va
regla distanţa între apăratoarea pentru scântei şi piatra abrazivă la valoarea
minimă, cu o valoare maximă admisă de 2 mm. Ulterior se va strânge şurubul
apărătorii.
Se va
trage ecanul spre faţă şi se va strange piuliţa.
CAP. V – NORME DE SǍNǍTATE, SECURITATE
ȘI PROTECȚIA
MUNCII
O condiţie generală pe care trebuie sa o
îndeplinească toate tipurile de polizare este folosirea apărătoarelor de protecţie
astefel încât, în caz de spargere a pietrei să nu se accidenteze muncitorul.
Operaţiile de pilire şi polizare se efectuează în
ateliere sau în afara acestora. Ca urmare, se aplică norme de protecţie a
muncii specifice acestor locuri de muncă. În ateliere, organizarea şi
pregătirea locului, precum şi ansamblul măsurilor trebuie luate în scopul
apărării muncitorilor contra accidentelor şi bolilor profesionale.
Totodată măsurile au şi caracter igienico-sanitar.
În acest sens, muncitorii trebuie să-şi însuşească
şi să respecte prevederile normelor prevăzute : asigurarea condiţiilor necesare
desfăşurării procesului de producţie în bujne condiţii, a curăţeniei, a
supravegherii stării instalaţiilor elecrtrice, a celor de aer comprimat, a
sculelor (pile, pietre de polizor).
Purtarea îmbrăcămintei de protecţie este
obligatorie, iar pentru manipularea pieselor, unele mai grele sau cu gabarit
mare, trebuie să se respecte prescripţiile prevăzute. Se interzice pilirea
muchiilor tablelor sau profilărilor cu pile fără mînere.
Purtarea ochelarilor de protecţie cu lentile din
sticlă securizată pentru apărarea ochilor, la operaţiile de polizare precum şi
palmarelor este obligatorie.
Pietrele de polizor vor fi
protejate in timpul exploatǎrii cu carcase de protecție. Ele vor fi
confectionate din material rezistent, fixate solid pe postamentul mașinii,
acoperind aproximativ 3/4 din suprafața pietrei atât muchia, cat si pǎrțile ei
laterale.
Carcasele de protecție pentru mașinile de
rectificat trebuie sǎ reținǎ particulele lichidului de rǎcire, pentru a nu
stropi muncitorii.
Pentru evitarea accidentǎrii muncitorilor
la ochi, polizoarele vor fi prevǎzute cu ecrane de protecție, sau se vor folosi
ochelari. În cazul ecranelor de protecție, acționarea mașinii nu trebuie sǎ fie
posibilǎ decat dacǎ ecranul se aflǎ in poziție de lucru.
Polizoarele vor fi prevazute cu suporturi
pentru susținerea pieselor în timpul polizǎrii. Suporturile vor fi bine fixate,
ușor reglabile, și montate astfel incât suprafața de contact cu piesa sǎ fie in
dreptul axului pietrei, iar distanța dintre piatrǎ și suport sǎ nu depǎșeascǎ 8
mm.
Mesele mașinilor de rectificat plan, cu masa
magneticǎ, vor fi prevazute cu ingrǎdiri pentru reținerea pieselor în cazul
spargerii sau desprinderii lor de pe masǎ. Mașinile cu masa electromagneticǎ
vor fi prevazute cu dispozitive care sǎ opreascǎ mișcarea mesei in momentul
intreruperii curentului electric de alimentare a electromagnetului.
La lucrǎrile fǎrǎ lichid de racire, mașinile
de rectificat și polizat vor fi prevazute cu dispozitive de absorbție localǎ a
prafului.
Dupa fiecare nouǎ fixare a pietrei pe ax,
piatra se va roti in gol timp de 5 minute. Se interzice utilizarea pietrelor la
o mașinǎ a cǎrei turație este mai mare decat
turația indicatǎ de firma furnizoare pentru piatra respectivǎ.
Este interzis sa se polizeze pe pǎrțile
laterale ale pietrei. De
asemenea, este interzis a se utiliza pietre de polizor care prin uzare au ajuns
pânǎ la diametrul planșei de fixare.
Nu se vor folosi lichide de rǎcire care au
o influențǎ daunatoare asupra sanǎtǎții
muncitorilor sau asupra liantului corpului abraziv.
Maşinile trebuie bine îngrijite. Masa lor
trebuie sa fie ţinutǎ în stare de curǎţenie perfectǎ, pentru a nu se deteriora
suportul mobil al pietrei.
Pentru ca
polizarea sǎ se facǎ într-un regim cat mai favorabilşi piatra sǎ nu se încǎlzeascǎ, se folosesc curent emulsiile de
rǎcire (apǎ cu sǎpun şi cu sodǎ) care cu ajutorul unei pompe mici, rǎcesc
continuu zona de lucru.
BIBLIOGRAFIE
1. Prof.dr.GHEORGHE ZGURA, ing.EMIL ARIESEANU,
Conf.univ.dr.ing. NICOLAE ATANASIU -
MANUAL UTILAJUL SI TEHNOLOGIA LUCRARILOR
MECANICE, editura didacticǎ și pedagogicǎ, 2005,
2. Prof.dr. V.RADUCU, Prof.
Dr. N.RADUCU,Prof. GH.RUSU -
INDRUMATOR PENTRU RIDICAREA CALIFICARII
LACATUSILOR DIN CONSTRUCTIILE DE MASINI, editura Intelcredo, București,
2006,
3. I.GHEORGHE, M.VOICU,
I.PARASCHIV -
UTILAJUL SI TEHNOLOGIA ASAMBLARII SI
MONTAJULUI, editura didacticǎ și pedagogicǎ, București, 2008,
4.
Prof. dr.ing. Constantin Groza -
Utilajul și tehnologia meseriei –
construcții de mașini, editura Arves, București, 2005,
5.
Dr.ing.
Victor Drobotǎ, Dr. ing. Mihail Atanasiu, Dr. doc. Ing. Nicolae MAnolescu,
ORGANE DE MAȘINI ȘI MECANISME, Editura didacticǎ și pesdagogicǎ, București,
1994;
6.
I.GHEORGHE,
M.VOICU, I.PARASCHIV, UTILAJUL SI TEHNOLOGIA ASAMBLARII SI MONTAJULUI, editura didacticǎ și pedagogicǎ, București, 2008, www.edituradidactica.ro
Anexa nr. 1
Tabelul 1 : Alegerea pietrelor de polizor
|
Materialul de rectificat sau curăţat
|
Operaţia
|
Felul
abrazivului
|
Granulaţia
|
Gradul
de
duritate
|
|
Tablă
sau profile laminate
|
|
Corindon;
Corindon
|
24
24
|
IV, a;
III, b
|
|
Oţel
moale
|
|
Corindon;
Corindon
|
16
16
|
III, c;
III, b
|
|
Sudură
|
|
Corindon
|
24
|
III, b
|
|
Otel
pentru scule
|
- cu pietre mari;
- cu pietre mici
|
Corindon;
Corindon
|
24
24
|
II, a;
II, b
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu