Proiect1_Organe pentru circulatia fluidelor

TEMA PROIECTULUI:

ORGANE PENTRU CIRCULAȚIA FLUIDELOR.

MATERIALE SPECIFICE

               

CUPRINS

ARGUMENT…………………………………………………..1

INTRODUCERE………………………………………………2

CAPITOLUL  I

ORGANE PENTRU CIRCULAŢIA  FLUIDELOR…….….3

1.1  Elemente de conducere a fluidelor………………………....3

1.1.1  Conductele……………………………………………..…3

1.1.2  Ţevile…………………………………………………..…3

1.1.3 Tuburile …………………………………………………...4

1.2  Materiale specifice  organelor pentru circulaţia fluidelor….4

1.2.1  Materialele din care sunt realizate conductele …………..4

1.2.2  Materialele din care sunt realizate  ţevile…………….…..4

1.2.3  Materialele din care sunt realizate  tuburile……………...4

CAPITOLUL  II

TEHNOLOGIA ASAMBLĂRII  ORGANELOR PENTRU CIRCULAŢIA  FLUIDELOR……………………….……...6

2.1 Asamblarea conductelor…………………………………...6

2.2  Asamblǎri filetată …………………..………………….…6

2.3  Asamblǎri cu flanşe…………………………………...….6

2.4  Asamblǎri nedemontabile…….……………………….….6

2.5  Asamblarea robinetelor…………………………………...7

2.5.1 Robinete cu ventil……………………………………….7

2.5.2 Robinete cu sertar……………………………………….7

2.5.3 Robinete cu cep…………………………………………7

2.6  Filetarea ţevilor……………………………………….…...8

2.7  Îmbinarea  ţevilor …………………………………………8

2.7.1 Îmbinarea  prin  lipire…………………………………….8

2.7.2 Îmbinarea prin sudură………………………………….…9

2.8  Ajustarea conductelor……………………………………...9

2.9  Spǎlarea şi curǎţirea conductelor……………………........10

CAPITOLUL III

UTILIZAREA CALCULATORULUI  ÎN PROIECTAREA, CONSTRUCŢIA ŞI  UTILIZAREA  ÎN  CONSTRUCŢII  A

ORGANELOR  PENTRU CIRCULAŢIA  FLUIDELOR...11

CAPITOLUL IV

NORME DE SǍNǍTATE,  SECURITATE  ŞI  DE

PROTECŢIA  MUNCII……………………………………..…12

BIBLIOGRAFIE………………………………………………..13

ANEXE…………………………………………………………..14

Anexa nr. 1……………………………………………………….15

Anexa nr. 2……………………………………………………….16

Anexa nr. 3……………………………………………………….19

Argument

Lucrarea de față își propune să abordeze  sistemele de conducere, circulație și reți­nere a fluidelor și modul de stocare al lichidelor și gazelor in interiorul intreprinderilor, al locuințelor sau al localitǎților.

Organele de mașini pentru circulația fluidelor sunt folosite pentru:

-      lichide - apa, ulei, metale si substanțe topite;

-      gaze sau substanțe in stare gazoasă - abur,

-      hidrogen, gaze naturale, amoniac;

-      corpuri solide in stare fluidizată- minereuri, cereale;

-      transportul pneumatic al pulberilor.

În sistemele tehnice, aceste elemente intrǎ in structura mașinilor, de regulǎ la sistemele de acțio­nare hidro-pneumaticǎ, la sistemele de ungere sau la diferite procese chimice.

Am ales această temă pentru a ști care sunt părțile componente ale unui sistem de condu­cere, circulație și retinere a fluidelor și modul cum sunt acestea folosite în cadrul construcțiilor.

Sistemele de condu­cere, circulație și retinere a fluidelor sunt elementele de reținere - rezervoare, recipienți și cilindri, tubulatura (conductele), flanșele - elementele de legǎturǎ, elementele de etanșare, compensatoarele de dilatare, racorduri și elementele de comandǎ (armǎturile).

Condițiile impuse acestor organe sunt rezistența la presiunile de lucru și etanșeitatea.

Organele de mașini pentru circulația fluidelor îndeplinesc urmǎtoarele funcțiuni:

ü  Reținerea (pǎstrarea ) fluidelor: recipiente, rezervoare, cilindrii de mașini;

ü  Comanda circulației fluidelor: armǎturi, valve, aparatura de mǎsurat debitul, presiunea și temperatura fluidelor.

 

 

 

 

Introducere

O definiție, specificǎ ramurii „mecanicǎ”, afirmǎ cǎ „mașina este un complex de corpuri materiale, create de om, cu funcțiuni și mișcǎri determinate, destinat sǎ execute un lucru mecanic util, legat de un proces de producție sau de transformare a energiei.

Compunerea mașinilor din organe de mașini este deci privitǎ în strânsǎ legǎturǎ cu funcțiunea generalǎ și cea particularǎ, cu economia de materiale, cu prelucrarea, montajul sau transportul, cu cerințele din ce în ce mai mari de tipizare.

Pentru proiectarea mașinilor, experiența practicǎ și teoreticǎ a realizǎrilor de pânǎ acum evidențiazǎ urmǎtoarele cerințe pricipale: a) – funcționalitatea superioarǎ; b) – fiabilitatea ridicatǎ; c) – execuția și exploatarea cât mai eficientǎ din punct de vedere economic.

Progresul științific și tehnic contemporan a conturat în legǎturǎ cu realizarea acestor cerințe unele tendințe din ce în ce mai accentuate:

Ø  Creșterea gradului de complexitate cantitativǎ și calitativǎ a mașinilor;

Ø  Asigurarea unor parametrii funcționali (forțe, presiuni, viteze, temperaturi, etc) cât mai ridicați, care sǎ permitǎ reducerea pierderilor energetice, a greutǎților și dimensiunilor;

Ø   Folosirea celor mai moderne metode de calcul, cu considerarea condițiilor reale de funcționare și prin cercetarea științificǎ a comportǎrii reale a elementelor componente.

Îmbunǎtǎțirea calitǎții produselor, urmǎrind aceste cerințe, determinǎ în domeniul construcțiilor de mașini preocupǎri sporite de creativitate, condiție fundamentalǎ de asigurare a progresului tehnic și științific, a independenței și prestigiului tehnico-economic.

Considerând numai una din tendințele enumerate mai sus, se observǎ cǎ urmǎrirea realizǎrii unor construcții complexe prin compunere  diversǎ de elemente tipizate imprimǎ , în primul rând, un pronunțat caracter creativ.

Tipizarea componentelor și producția în masǎ a acestora permit costuri reduse de proiectare și execuție și lasǎ câmp deschis unor economii considerabile prin îmbunǎtǎțiri de calcul sau tehnologice.

În paralel cu aceste aspecte, atenția acordatǎ proiectǎrii raționale a organelor de mașini și a mașinilor este statornicǎ și pentru pregǎtirea corespunzǎtoare a viitorilor specialiști, pregǎtire în care ponderea activitǎților de proiectare și producție este în continuǎ creștere. 

 CAP. I  –  ORGANE PENTRU CIRCULAȚIA  FLUIDELOR

Ansamblul elementelor montate pe un traseu bine determinat, delimitând un spaţiu închis prin care se transportă şi se distribuie materiale în stare fluidă, se numeşte conductă.

Noţiuni generale:

Fluidul care se transportă poate fi :

·         -lichid (apă, ulei, benzină, produse chimice etc.) ;

·         -gazos (abur, aer comprimat, hidrogen, amoniac etc.) ;

·         -corp solid fluidizat (transportul hidraulic al lemnelor, transportul  pneumatic al pulberilor, minereurilor, cerealelor etc.).

Avantajul acestui tip de transport  îl constituie faptul că este ieftin.

Elementele constructive ale unei conducte sunt prezentate în Anexa nr. 1-  fig 1.

Asamblarea elementelor conductei se face prin flanşe, dar şi prin sudare, lipire sau îmbinări filetate.

Condiţii impuse:

·         Conductele se realizează la diametre nominale standardizate ;

·          Presiunile nominale, standardizate şi ele, duc la încadrarea conductelor în anumite trepte de presiune ;

·         Celelalte elemente (armături, flanşe, mufe) se vor alege la acelaşi diametru nominal, respectiv presiune nominală ca şi conductele, pentru a se respecta siguranţa în exploatare şi eficienţa.

1. 1  Elementele  de conducere a fluidelor:

1.1.1  Conductele:

Sunt organe tubulare formate din tronsoane de țevi sau tuburi având între ele intercalate organe anexe ca: elemente de legǎturǎ (flanșe, fitinguri), garnituri pentru etanșare, compensatoare de dilatație, armǎturi, aparate de mǎsurat debitul, presiunea și temperatura fluidului care circulǎ prin conductǎ.

Conductele transportǎ fluide în interiorul unui utilaj  sau unei instalații, de la un utilaj la altul, în interiorul atelierelor, între secțiile unei instalații complexe.

Ele se deosebesc dupǎ natura fluidului ce au de condus, dupǎ materialul din care sunt  fabricate, dupǎ presiunea și temperatura  fluidului.

Tubulatura  conductelor are  rol de delimitare a spaţiului în care este condus fluidul şi prezintă  o formă circulară în secţiune.

1.1.2. Țevile :  sunt corpuri cilindrice lungi și au pereţi subţiri, lungimea mult mai mare decât diametrul şi sunt laminate sau trase. Pentru medii de lucru corozive se folosesc oţeluri anticorozive înalt aliate. Ţevile se pot proteja la interior prin cauciucare, emailare sau placare. Se mai pot confecţiona din cupru, alamă, aluminiu, plumb.

1.1.3. Tuburile :  Sunt ca formǎ similare cu țevile, au diametre foarte mari, pereţi mai groşi, şi lungime mai mică decât a ţevilor. Se execută din fontă (prin turnare), beton, azbociment etc.

Un defect major îl reprezintă dilatarea conductelor datorită variaţiilor de temperatură. În cazul montării rigide la capetele conductelor, dilatarea sau comprimarea are efecte distructive.  Soluţia adoptată este folosirea  compensatoarelor de dilatare (Anexa nr. 1 - fig .2, fig.3).

Compensatoarele de dilatare sunt elemente flexibile și au rolul de a prelua dilataţia, respectiv comprimarea conductei şi de a o înmagazina  în propria lor deformaţie.

1.2.  Materiale specifice  organelor pentru circulaţia fluidelor:

1.2.1 – Materialele din care sunt realizate conductele:

Pentru conductele de apǎ se folosesc tuburi de eternit (din ciment și fibrǎ de azbest ), care sunt mai ușoare și mai rezistente la șoc decât cele din fontǎ. Ele suportă o presiune de lucru până la 15 daN/cm² .

Îmbinarea se face prin manşoane cu garnitură de cauciuc.

Conductele  de abur pentru termoficǎri  se executǎ din țevi din oțel sudate elicoidal cu diametre de la 400 la 700 mm.

1.2.2 – Materialele din care sunt realizate țevile:

În funcție de fluidul ce-l transportǎ, de presiunea și temperatura  acestuia, țevile sunt confecționate  din oțel, din metale neferoase (cupru, alamǎ, etc) sau din material plastic, utilizate din ce în ce mai mult în ultimul timp datoritǎ calitǎților (ușoare, cost de producție scazut, etc). Pentru presiuni și temperaturi înalte (abur supraîncǎlzit) se utilizeazǎ țevi din oțel fǎrǎ sudurǎ trase sau laminate.

În  afarǎ de țevile nesudate pentru instalații de apǎ și pentru gaze la presiune sub 10 daN/cm²  sunt folosite țevile din oțel sudate longitudinal. 

1.2.3 – Materialele din care sunt realizate tuburile:

Tuburile se executǎ din fontǎ, beton, oțel, cupru, alamǎ, plumb, material plastice și servesc ca tuburi de scurgere (pentru canalizare) sau pentru transportul de fluide sub presiune pânǎ la 10 daN/cm² .

Îmbinarea tuburilor de presiune se face prin flanşe sau prin mufe , ştemuite pe tuburi; spaţiul liber dintre mufă şi tubse umple cu sfoară de cânepă gudronată şi imbibată în ulei de in, peste care se toarnă plumb topit.

Se mai folosesc și tuburi flexibile din tombac (canelate strâns, fǎrǎ cusǎturǎ, din bandǎ de metal rebordatǎ), sau din cauciuc, protejate exterior cu țesǎturǎ (pentru transportul combustibililor lichizi: uleiuri, gaze cu presiuni de lucru superioare în instalații pentru stins incendii etc).

CAP. II – TEHNOLOGIA ASAMBLĂRII  ORGANELOR PENTRU CIRCULAȚIA FLUIDELOR

2.1 Asamblarea conductelor:

Elementele care alcǎtuiesc o conductǎ se asambleazǎ fie în atelier, fie direct pe șantier, prin diferite metode.

Atunci când conducta este lungǎ se folosește metoda mixtǎ care presupune:

Ø  Se confecționeazǎ în atelier diferite subansambluri de conductǎ prin îmbinarea elementelor de țeavǎ sau tuburi;

Ø  Se monteazǎ apoi pe șantier conducta respectivǎ prin îmbinarea acestor subansambluri.

Aceastǎ metodǎ, în afarǎ de avantajul cǎ mǎrește productivitatea, îmbunǎtǎțește calitatea îmbinǎrilor fațǎ de cele executate pe șantier, micșoreazǎ consumul de materiale și îmbunǎtǎțește condițiile de lucru ale muncitorilor.

Majoritatea subansamblurilor confecționate în atelier fac parte din categoria subansamblurilor simple situate într-un singur plan. Subansamblurile complicate în spațiu se formeazǎ din subansamble simple îmbinate între ele.

2.2                Asamblarea filetată a conductelor : se realizează  direct între ţevi -  (Anexa nr. 2 - fig. 1)  sau cu elemente de legătură numite fitinguri (mufe, reducţii, curbe, coturi, ramificaţii – Anexa nr. 2 – fig. 2 );

Îmbinarea cu fitinguri asigură:

·  -legătura între conducte de aceleaşi diametre (Anexa nr. 2 – fig. 3);

·  -legătura dintre conducte cu diametre diferite :

·  -schimbarea direcţiei de curgere (Anexa nr.2 – fig. 4 - d, e, f, g) ;

·  -ramificarea curgerii de la o conductă centrală pe diferite direcţii (Anexa nr. 2 – fig. 4-  h, i, j, k).

În  Anexa nr.2 – fig. 5 este reprezentată ramificaţia cu mufe (a - simplă la 90⁰ ; b – simplă la 45⁰)

În Anexa nr. 2 – fig. 6 sunt prezentate piese de legătură cu mufe ( a – cot la 90⁰ ; b – racord T ; c – reducţie).

Se utilizează pentru conducte de joasă presiune: apă, abur, aer comprimat sau unde se îmbină materiale metalice cu materiale nemetalice.

2.3    Asamblări cu flanşe (Anexa nr. 2 – fig. 7) : asigură un montaj mai uşor şi siguranţă în funcţionare.

Sunt utilizate aproape exclusiv la îmbinarea tronsoanelor intermediare ale conductelor.

2.4    Asamblări nedemontabile (Anexa nr. 2 – fig. 8, fig. 9, fig. 10, fig. 11) :

 Sudarea cap la cap, lipirea (pentru ţevi din cupru sau plumb),  asamblarea cu mufă dintr-o bucată cu corpul. Mufa este zona de creştere a      diametrului conductei, în care se presează şnur de cânepă impregnat cu gudron (smoală),  fire de azbest acoperit cu plumb topit etc.

2.5  – Asamblarea  robinetelor:

Robinetele         fac parte din instalaţii de reglare automate, destinate menţinerii unei mărimi de ieşire (temperatură, debit, presiune, concentraţie) la o valoare prescrisă.

2.5.1        Robinete cu ventil : (Anexa 3 - fig. 1, fig. 2, fig. 3) – direcţia de deplasare a organului de închidere coincide cu direcţia de curgere a fluidului

Constructie :

·         Ventilul este organul de închidere propriu-zis compus din (fig.1) : 1 – taler ; 2 – tijă.

·         Capacul robinetului (3) care închide volumul interior, ghidează tija asigurând aşezarea corectă a talerului pe suprafaţa scaunului ;

·         Ventilul este acţionat prin roata de mână (4) şi piuliţa (5) solidară cu corpul ;

·         Corpul robinetului (6) asigură conducerea fluidului. Talerul se sprijină pe scaunul ventilului, împreună asigurând o închidere etanşă;

Suprafaţa de etanşare poate fi : plană (Anexa 3 - fig. 2, fig. 3), conică sau sferică.

Închiderea – deschiderea se obţin prin deplasarea liniară a ventilului, prin înşurubare (Anexa  3 - fig.1, fig. 2, fig. 3- a) sau prin acţionarea directă a tijei supapei (Anexa 3 - fig. 3 - b).

Acest tip de robinete opun o rezistenţă hidraulică ridicată şi necesită o forţă de acţionare mare, dar asigură o bună etanşare. Se utilizează pentru : apă caldă, abur etc.

2.5.2   Robinete cu sertar :

 Utilizǎri : pentru reglarea debitului fluidelor, în industria chimică, energetică, petrolieră etc.

Avantaje :

·         Organul de închidere se deplasează perpendicular pe direcţia mişcării fluidului ;

·         În poziţie deschis au o rezistenţă hidraulică foarte mică ;

·         Se pot folosi pentru trecerea fluidului în ambele sensuri ;

·         Elementele de închidere pot asigura o secţiune variabilă a orificiului de trecere a lichidului.

Dezavantaje :

·         -nu pot fi folosite ca organe de reglaj ;

·         -au cursă mare ;

2.5.3  Robinete cu cep :

Organul de închidere (cepul) execută o mişcare de rotaţie în jurul unei axe, perpendicular pe direcţia mişcării fluidului -  (Anexa 3 - fig.4 ; fig. 5).

Se utilizează pentru lichide şi gaze la presiuni şi temperaturi joase.

Avantaje :

- sunt robuste ;

- prezintă siguranţă în exploatare ;

- au rezistenţă hidraulică redusă.

Asigură o închidere etanşă prin contactul suprafeţelor şlefuite ale cepului cu corpul armăturii. Se montează pe conductele de gaze, la indicatoarele de nivel etc.

Se pot construi robinete cu cep pentru un singur sens , cu două sensuri, cu două sau trei căi de curgere.

2.6  – Filetarea țevilor :

Este o operație ce se executǎ manual, la capetele țevilor.

Filetarea țevilor și a tuburilor se face în ateliere la strungurǎrie. Aceastǎ operație se poate executa și pe șantier cu mașini portative de filetat, cu filiere montate în portfiliere sau cu clupe cu bacuri.

Filetarea manualǎ a țevilor se face cu clupe în cazul filetelor exterioare și cu tarozi în cazul filetelor interioare.

La filetarea exterioarǎ se folosesc clupe speciale reglabile cu ajutorul cǎrora se pot fileta țevi cu diametrul cuprins între 13 și 50 mm. Clupa este prevazutǎ cu trei garnituri de fǎlci așchietoare  schimbabile care permit filetarea țevilor de diferite diametre prin reglarea diametrului interior al clupei.

Pentru filetare, capǎtul țevii se strânge într-un dispozitiv de strângere cu partea care se fileteazǎ în sus. Se unge cu ulei de in fiert partea care se fileteazǎ, apoi se așeazǎ clupa pe capǎtul țevii, pe o lungime de 2 – 3 spire, se apropie fǎlcile la diametrul ales și se începe filetarea, prin rotirea clupei.

 2.7 – Îmbinarea ţevilor :

Ţevile se îmbină între ele direct, cap la cap, nedemontabil, sau demontabil, prin intermediul unor elemente de legătură (mufe, nipluri, racorduri, teuri, cruci, coturi) numite fitinguri. (Anexa nr.  Fig. ) sau cu flanşe. În funcţie de parametrii funcţionali ai fluidului, elementele de legătură se execută prin turnare din fontă maleabilă sau din oţel şi, pentru presiuni mari, prin forjare din oţel.

Pentru preluarea efectelor produse de dilataţii din cauza diferenţelor mari de temperatură, în circuitele lungi de conducte se utilizează compensatoarele de dilataţie.

2.7.1 – Asamblarea prin lipire: 

Acest procedeu de îmbinare nedemontabilă se aplică în special în cazul ţevilor şi conductelor care, în timpul lucrului, sunt supuse la presiuni mult mai mici, comparativ cu conductele asamblate prin sudură.

Lipirea este admisă pentru îmbinarea ţevilor din metale neferoase la presiuni convenţionale, precum şi din materiale nemetalice (exemplu: materiale plastice).

2.7.2 – Îmbinarea prin sudură :

Este mai simplu de executat deci mai economică şi calitativ superioară ca etanşeitate. Îmbinarea prin sudură a ţevilor şi conductelor se realizează prin următoarele procedee :

Ø  Sudarea cu flacără oxigaz ;

Ø  Sudarea cu gaze prin presiune ;

Ø  Sudarea electrică prin rezistenţă.

-          Sudarea cu flacără oxigaz, în special cu flacără oxiacetilenică, este foarte răspîndită la sudarea ţevilor în diferite domenii :  ţevi de apă, de gaze, de petrol, de abur etc.

Ţevile cu pereţii subţiri cu grosimea de 1 – 3 mm se sudează fără teşirea capetelor cu ajutorul unui metal de adaus. Ţevile cu pereţii mai groşi de 4 mm se sudează după teşirea în V a capetelor.

Pentru a asigura o îmbinare bună se aplică un inel interior.

-          Sudarea cu gaze sub presiune se foloseşte la sudarea conductelor, ţevilor, şinelor, osiilor etc.

Piesele de sudat se încălzesc cu flacără de gaze în locul de îmbinare până la starea plastică (roşu deschis) şi apoi se presează cele două capete . Poductivitatea acestui procedeu este mare.

Îmbinarea unei  ţevi cu diametrul de 200 – 300 mm şi grosimea pereţilor de  6 – 12 mm se execută în 30 – 100 s.

-          Sudarea electrică prin rezistenţă se realizează cu ajutorul maşinilor electrice de sudat cap la cap.

Procedeul este foarte răspîndit datorită faptului că dă o cusătură de sudură de calitate superioară. Se întrebuinţează pe scară largă la sudarea ţevilor, profilelor, etc. Căldura produsă la trecerea curentului electric prin piesele supuse sudării şi prin rezistenţă de contact dintre capetele celor două ţevi de sudat încălzeşte rapid suprafeţele de contact.

Prin presarea pieselor astfel încălzite se realizează o îmbinare foarte rezistentă (sudarea prin refulare).

 2.8 – Ajustarea conductelor:

Se face în scopul eliminǎrii asperitǎților și bavurilor sau pentru corectarea defectelor ce ar fi putut apǎrea  în timpul operațiilor premǎrgǎtoare. Operația se face prin pilire, polizare, rǎzuire, netezire sau șlefuire.

2.9 – Spǎlarea și curǎțirea conductelor:

Reprezintǎ operația prin care se curǎțǎ interiorul țevii si exteriorul acesteia.

Prin aceastǎ operație se înlǎturǎ murdǎria, oxizii, ca și așchiile depuse pe suprafața pereților.  Ea se executǎ prin spǎlarea cu benzinǎ sau petrol sau în interior, cu ajutorul unui jet de apǎ sau petrol sub presiune, dupǎ care se trece la o uscare cu jet de aer comprimat.

CAP.III – UTILIZAREA CALCULATORULUI  ÎN PROIECTAREA, CONSTRUCȚIA ŞI UTILIZAREA ÎN CONSTRUCȚII A ORGANELOR PENTRU CIRCULAȚIA FLUIDELOR

Tendința utilizǎrii calculatorului în inginerie și în procesele de dezvoltare s-a accentuat mult în ultimii ani.

Procesul de proiectare asistat de calculator, independent de natura produsului, se poate rezuma astfel:

Ø  Prin sintezǎ se concepe modelul care sǎ rǎspundǎ obligațiilor impuse de temǎ;

Ø  Modelului i se face apoi o amǎnunțitǎ analizǎ prin simulare sau experiențe, verificându-i-se condițiile, economicitatea, etc în sensul unei optimizǎri.

Colaborarea fructuoasǎ dintre specialiștii în calculatoare, matematicienii și inginerii din proiectare a permis unui numǎr tot mai mare de domenii ale proiectǎrii sǎ devinǎ beneficiarii direcți ai unor tehnici și metode rapide și sigure în avantajul întregului process al cercetǎrii și dezvoltǎrii.

Utilizarea calculatorului în proiectarea,  construcția  și utilizarea în construcții a organelor pentru circulația fluidelor, este orientatǎ, în primul rând, cǎtre proiectarea optimizatǎ a diferitelor organe: țevi, tuburi, conducte, etc.

De asemenea se extinde folosirea calculatorului nu numai în activitatea de proiectare, ci și în cel al fabricației și al calitǎții produselor.

Prelucrarea neîntreruptǎ a informațiilor de la tehnologie la fabricare și prelucrare cu comandǎ numeric, ca și numeroase alte programe tehnice în construcția de avioane, nave, autovehicule etc, atestǎ importanța sistemului.

În proiectare, calculatorul electronic abordeazǎ multe operații, cum ar fi:

ü  Calcule de rezistențǎ a organelor de mașini;

ü  Calcule geometrice;

ü  Calcule de fiabilitate al produselor fabricate;

ü  Calcule de optimizare ale diverselor variante constructive ale organelor de mașini;

ü  Automatizarea lucrǎrilor de desen;

ü  Proiectarea proceselor tehnologice de prelucrare mecanicǎ a reperelor și organelor de mașini.

CAP.IV – NORME DE SǍNǍTATE,  SECURITATE  ŞI  DE

PROTECŢIA  MUNCII

Conductele care lucreazǎ în atmosferǎ explozivǎ vor fi bine etanșate în zonele de îmbinare.

Se executǎ legarea la pǎmânt, folosindu-se scoave de cupru sau oțel, pentru a se evita accidentele produse de descǎrcǎrile electrice din atmosferǎ.

La repararea conductelor se vor lua mǎsuri de precauție, pentru a se evita exploziile, obturând bine conducta chiar în cazul unei avarii mici.

Când se lucreazǎ cu bitum topit trebuie echipament de protecție corespunzǎtor pentru executarea lucrǎrilor de izolare a conductelor tehnologice.

Pentru lucrǎrile la  înǎlțime trebuie sǎ se amenajeze balustrade pe schele: lucrǎtorii vor purta centuri de siguranțǎ cu frânghii de ancorare solide și încǎlțǎminte nealunecoasǎ cu talpǎ subțire.

Pentru muncitorii care lucreazǎ la aplicarea de acoperiri de protecție se impune respectarea normelor și instrucțiunilor de tehnicǎ a securitǎții muncii elaborate pentru aceste locuri de muncǎ, unde se folosesc substanțe corosive acide sau bazice care pot provoca arsuri sau intoxicații

BIBLIOGRAFIA

1.      Ing. prof. Vasile Mǎrginean, ing. prof. Ion Moraru, ing.prof. Dumitru Teodorescu, UTILAJUL ȘI TEHNOLOGIA MESERIEI, Construcții de mașini, Editura didacticǎ și pedagogicǎ, București, 1993;

2.      Prof. univ. dr. ing. Gheorghe Zgurǎ, Conf.univ. dr. ing. Nicolae Atanasiu, UTILAJUL ȘI TEHNOLOGIA LUCRǍRILOR MECANICE, Editura didacticǎ și pedagogic, București, 1987;

3.      Prof.dr.doc.ing. Dumitru Mocanu, Prof.dr.doc.ing. Dan Pavelescu, Conf.dr.ing. Mircea Pascovici, ORGANE DE MAȘINI, Editura tehnicǎ,, București, 1981;

4.      Prof. dr. Manea Gheorghe, ORGANE DE MAȘINI, EDITURA TEHNICǎ, București, 1985;

5.      Dr.ing. Victor Drobotǎ, Dr. ing. Mihail Atanasiu, Dr. doc. Ing. Nicolae MAnolescu, ORGANE DE MAȘINI ȘI MECANISME, Editura didacticǎ și pesdagogicǎ, București, 1994;

6.      I.GHEORGHE, M.VOICU, I.PARASCHIV, UTILAJUL SI TEHNOLOGIA ASAMBLARII SI MONTAJULUI, editura didacticǎ și pedagogicǎ, București, 2008, www.edituradidactica.ro